Expresionismul arhetipal îşi găseşte locul între cele două paradigme majore ale artei contemporane, figurativul şi abstractul. El reprezintă o căutare spirituală a rădăcinilor comune aflate dincolo de accidentele tragice ale istoriei. Este o încercare fascinantă de a redescoperi acel Tahiti al memoriei noastre colective prin intermediul formelor şi figurilor exotice ale vieţii noastre interioare. Este o artă suspendată între real şi imaginar şi necesită în egală măsură rigoare şi mister, matematicăşi lirism, simplitate şi paradox.
Conceptul meu de lucru ca artist vizual, expresionismul arhetipal, deşi pare a fi unul nou descrie de fapt o realitate artistică imemorială. Expresionismul arhetipal este într-adevăr un nou concept, dar cu ecouri de substanţă într-o străveche tradiţie de a concepe arta, specificăşi culturilor din trecutul îndepărtat. Culorile tari, deformările şi o sensibilitate specială de a-ţi imagina lumea nu sînt exclusiv prerogativele expresioniştilor moderni.
Arhetipul este un simbol universal, la fel de netraductibil ca muzica. Cîmpurile arhetipale sînt reale, un mister al universului. Cosmosul arhetipal este atemporal; el conţine doar un germene virtual al timpului. O cunoscută specialistă a operei lui Mircea Eliade, prof. univ. dr. Sabina Fînaru, susţine că faimosul istoric al religiilor şi scriitor român îşi imagina arhetipul sacru nu numai ca un dat originar, ci şi ca un "cronotop" transcendental, cu un caracter bi-unitar, mobil, autogenerator şi reversibil. Arhetipul lui Mircea Eliade este repetabil în absolut şi re-inovează semnificaţia ontologică.
Cei mai valoroşi artişti români ai tuturor timpurilor, Constantin Brâncuşi, George Apostu, Ion Ţuculescu, Paul Neagu şi Ovidiu Maitec aparţin expresionismului arhetipal, în opinia mea. Prin lansarea acestui concept în arta contemporană am dorit să transmit comunităţii artistice că noi avem încă din cele mai vechi timpuri A TREIA PARADIGMĂ (mai bine zis, prima!), arta arhetipală, deoarece majoritatea experţilor de artă actuali consideră că avem doar două paradigme majore, figurativul şi abstractul. Arhetipurile au o putere secretă, deoarece au fost folosite în decursul a mii de ani de mari grupuri de populaţii iar acum fac partea din viaţa noastră interioară ascunsă. De aceea ele au un impact emoţional special asupra fiecărei fiinţe umane.
Orice operă majoră începe cu un arhetip şi sfîrşeşte în muzică, cea mai inefabilă manifestare a timpului.